-de Dumitru Berbunschi-
Oamenii, destul de des, atunci când se despart ori pur şi simplu îşi fac urări, îşi doresc unul altuia fericirea. Şi, mai frecvent, sănătatea.
Zilele trecute, la o răscruce, un om drag mie avea să plece din viaţa mea punându-mi în braţe un bagaj: “Să fii sănătos şi fericit...”
Dacă despre sănătate ştiu şi simt câte ceva, cu fericirea este mai greu. Sănătatea o pot cuantifica zilnic, îi simt pulsul în trup, pe când fericirea pare că apa care trece şi spală, îmi scapă printre degete, iar în viaţa asta ce mi se dă o singură dată şi nu ştiu foarte bine ce am de făcut cu ea, îşi deapănă firul, cel mai adesea, la umbra de nuc a nefericirii. Ea, nefericirea pare omului tovarăş de drum atunci când călăuza lipseşte. Îi rămâne aproape. Îl pândeşte. Iar dacă încearcă, chiar o poate pune în cuvinte...
Nefericire înseamnă să trăieşti singur.
Nefericirea este boala care are un singur leac.
Nefericire este să-şi uiţi părinţii.
Nefericire trăieşte cel ce nu are copii.
Nefericire înseamnă să-şi închizi traiul într-un egoism fără pereche şi să uiţi de toţi ceilalţi.
Nefericire înseamnă să-şi trădezi ţara.
Nefericire înseamnă să uiţi de unde ai plecat.
Nefericire trăieşte cel nerecunoscut.
Nefericit este cel căruia munca şi obrazul îi sunt terfelite.
Nefericire aduce neputinţa de a face o casă, a sădi un pom sau a săpa o fântână.
Nefericire înseamnă izolarea după gratii, în spatele uşilor zăbrelite, pentru fapte nefericite.
Nefericire înseamnă să nu poţi vibra la un răsărit de soare somptuos, la o carte citită, la vederea siluetei unei femei frumoase.
Nefericire este să nu poţi găsi în tine resurse pentru a face bine.
Nefericire înseamnă să nu ştii să treci frumos prin viaţă, sperând să mori frumos.
Nefericire este să nu poţi afla la timp că graiul şi vorba au fost date omului ca să se înţeleagă cu semenii.
Nefericire înseamnă să rabzi de foame, de frig, de sete şi de singurătate.
Nefericire este să te fi lăsat Dumnezeu pe lume întreg, iar tu să te plângi de neputinţă.
Nefericire înseamnă să nu crezi.
Nefericire este să nu poţi să plângi pentru că sigur nu vei putea nici să iubeşti.
Nefericire înseamnă viaţa fără căpătâi.
Nefericit este cel ce nu poate ierta.
Nefericire este când ajungi să furi.
Nefericire este să nu poţi uita.
Nefericit eşti atunci când îţi uiţi cuvântul.
Nefericire înseamnă să dai cu piciorul în câine şi să arunci cu piatra în geam.
Nefericire îţi curge prin vene când suferinţa aproapelui nu te atinge.
Nefericire înseamnă să faci umbră pământului degeaba.
Iar dacă fericirea aceea ce-mi scapă mie printre degete n-o pot defini, după logica simplă, îmi vine uşor să înţeleg că lipsa acestor nefericiri, despre care eu ştiu câte ceva, înseamnă un pic de fericire. Ori, cine mai ştie, poate chiar fericirea însăşi...
Iar dacă fericirea aceea ce-mi scapă mie printre degete n-o pot defini, după logica simplă, îmi vine uşor să înţeleg că lipsa acestor nefericiri, despre care eu ştiu câte ceva, înseamnă un pic de fericire. Ori, cine mai ştie, poate chiar fericirea însăşi.
Oamenii, destul de des, atunci când se despart ori pur şi simplu îşi fac urări, îşi doresc unul altuia fericirea. Şi, mai frecvent, sănătatea.
Zilele trecute, la o răscruce, un om drag mie avea să plece din viaţa mea punându-mi în braţe un bagaj: “Să fii sănătos şi fericit...”
Dacă despre sănătate ştiu şi simt câte ceva, cu fericirea este mai greu. Sănătatea o pot cuantifica zilnic, îi simt pulsul în trup, pe când fericirea pare că apa care trece şi spală, îmi scapă printre degete, iar în viaţa asta ce mi se dă o singură dată şi nu ştiu foarte bine ce am de făcut cu ea, îşi deapănă firul, cel mai adesea, la umbra de nuc a nefericirii. Ea, nefericirea pare omului tovarăş de drum atunci când călăuza lipseşte. Îi rămâne aproape. Îl pândeşte. Iar dacă încearcă, chiar o poate pune în cuvinte...
Nefericire înseamnă să trăieşti singur.
Nefericirea este boala care are un singur leac.
Nefericire este să-şi uiţi părinţii.
Nefericire trăieşte cel ce nu are copii.
Nefericire înseamnă să-şi închizi traiul într-un egoism fără pereche şi să uiţi de toţi ceilalţi.
Nefericire înseamnă să-şi trădezi ţara.
Nefericire înseamnă să uiţi de unde ai plecat.
Nefericire trăieşte cel nerecunoscut.
Nefericit este cel căruia munca şi obrazul îi sunt terfelite.
Nefericire aduce neputinţa de a face o casă, a sădi un pom sau a săpa o fântână.
Nefericire înseamnă izolarea după gratii, în spatele uşilor zăbrelite, pentru fapte nefericite.
Nefericire înseamnă să nu poţi vibra la un răsărit de soare somptuos, la o carte citită, la vederea siluetei unei femei frumoase.
Nefericire este să nu poţi găsi în tine resurse pentru a face bine.
Nefericire înseamnă să nu ştii să treci frumos prin viaţă, sperând să mori frumos.
Nefericire este să nu poţi afla la timp că graiul şi vorba au fost date omului ca să se înţeleagă cu semenii.
Nefericire înseamnă să rabzi de foame, de frig, de sete şi de singurătate.
Nefericire este să te fi lăsat Dumnezeu pe lume întreg, iar tu să te plângi de neputinţă.
Nefericire înseamnă să nu crezi.
Nefericire este să nu poţi să plângi pentru că sigur nu vei putea nici să iubeşti.
Nefericire înseamnă viaţa fără căpătâi.
Nefericit este cel ce nu poate ierta.
Nefericire este când ajungi să furi.
Nefericire este să nu poţi uita.
Nefericit eşti atunci când îţi uiţi cuvântul.
Nefericire înseamnă să dai cu piciorul în câine şi să arunci cu piatra în geam.
Nefericire îţi curge prin vene când suferinţa aproapelui nu te atinge.
Nefericire înseamnă să faci umbră pământului degeaba.
Iar dacă fericirea aceea ce-mi scapă mie printre degete n-o pot defini, după logica simplă, îmi vine uşor să înţeleg că lipsa acestor nefericiri, despre care eu ştiu câte ceva, înseamnă un pic de fericire. Ori, cine mai ştie, poate chiar fericirea însăşi...
Iar dacă fericirea aceea ce-mi scapă mie printre degete n-o pot defini, după logica simplă, îmi vine uşor să înţeleg că lipsa acestor nefericiri, despre care eu ştiu câte ceva, înseamnă un pic de fericire. Ori, cine mai ştie, poate chiar fericirea însăşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu