Suntem Oameni

suntem chiriasii unei vieti careia ii platim in fiecare luna prin secunde si clipe, prin minute si fractiuni, favorul de a ne lasa sa ne adapostim in camarutele ei... uneori luminoase si zambitoare, alteori intunecate si posomorate, dar mereu realiste!
ne odihnim trupurile ce trudesc zilnic pentru a castiga bani , fara sa realizam ca de fapt viata nu cere valori materiale, ci acele valori care isi numara averile prin ani si prin timp ... niciodata prin valuta!
ne trezim apoi diminetile, obositi si neimpacati cu ideea ca fiecare zi trebuie sa inceapa si sa se sfarseasca la fel ....mereu!
ne spalam fata brazdata de griji, de neodihna si chin, ne uitam in oglinda si vedem omul care munceste in fiecare zi pentru a-si asigura traiul blestemat!
ne imbracam in hainele zilelor noastre, cu fiecare clipa mai scumpe si mai stramte, plecam apoi din casa si ne indreptam pasii spre drumul ce ne duce mereu la datorie ...
invatam acolo in fiecare zi ceva nou, suntem mandri de noi , ne visam mai puternici si mai frumosi , uneori reusim sa si fim , alteori ne plecam capul zmeriti , sperand ca va veni si clipa in care vom fi altfel ...
si cu fiecare zi care trece mai spunem suparati , dar fericiti mai ales " Am scapat si de ziua aceasta"! ... fara sa realizam ca de fapt , scapam de clipe , de ani si de Noi ...
fara sa vedem ca de fapt zilnic fetele isi povestesc intre ele grijile si neajunsurile si se pregatesc sufleteste pentru clipa cand vor fi brazdate de riduri adanci , ce isi vor sapa gropile in obrajii nostri tineri ...
si atunci ?! Atunci cu siguranta vom ingenunchea in fata Dumnezeului de ceara care S-a indurat atata timp de noi si care ne-a dat putere sa ne platim in fiecare luan chiria ....
iar apoi , dramatic , dar cuminte , Viata se va aseza pe patul Timpului si isi va spune tacut , dar raspicat , monologul banal ce va cutremura intreaga noastra eternitate :
"Ati crezut mereu ca zilele ce trec va sunt prietene, ca anii care vin va sunt datori , ca Toamna isi scutura frunzele pentru ca voi sa va mai racoriti dupa atata Varaplina de foc , ca Iarna isi aduna zapezile pentru a va bucura cu oamenii ei facuti din fulgi si din taciuni, ca Primavara isi inalta ghioceii pentru a va trimite din puritatea lor, fara a va cere insa , nimic in schimb ...
Naivi copii! V-am primit banii in fiecare luna, insa nu v-am iertat niciodata nepasaraea cu care i-ati dat!niciodata nu ati avut curajul sa priviti in urma voastra si sa vedeti lacrimile care mi se iveau mereu in ochi! Daca v-ati fi oprit pentru cateva clipe secundele, ati fi vazut ca ochii mei aveau sclipiri de diamant si ca nu aveam nicidecum nevoie de banii aceia! Aveam nevoie de Voi!
Ati stat la mine, dar a venit clipa sa parasiti locul acesta! Da, Voi! Si .. crud destin , sa nu va mai intoarceti nciodata! Altii imi vor calca pragul, e randul altora sa se amageasca singuri si sa isi planga nedreptatile intr-o alta zi ....!"
intelegem apoi , tarziu , ce-i drept , ca viata nu ne numara banii, ci intristarile si fericirile , ca pentru ea nu aurul este implinirea, ci oamenii care alearga sa il cumpere!
parasim apoi Viata (de fapt ea de alunga pe Noi) si plecam spre tara unde lacrimile ingheata si nefericirile se ingroapa ... sau asa credem Noi ... (ele poate doar se ascund pana ajungem acolo , pentru a nu ne speria de ce va FI !)
De mana cu Nimicul strabatem Lumea in lung si-n lat si ajungem la poalele Vesniciei, urland sa ne primeasca ... macar acolo .... unde , cu siguranta nu va trebui sa mai platim chirie ... ci doar sa murim!
sau cel putin asa se spune ...